top of page

DEJA SIMT CĂ NE VOM ÎNȚELEGE DE MINUNE

Hei, eu sunt Vanessa

Eu sunt Vanessa și împreună cu Sami, soțul meu, formăm echipa foto. La evenimente suntem mereu împreună pentru că noi considerăm că putem surprinde mult mai bine emoțiile voastre prin intermediul a două camere foto.

Pasiunea pentru fotografie a venit în rândul meu fără să anticipez. Fiind interesată de editarea în photoshop, soțul meu m-a încurajat sa încerc să editez fotografiile mele. După ce mi-am luat primul Canon treaba a devenit mai serioasă așa că m-am hotărât că asta trebuie să fac de acum. Am început cu fotografia de studio, focusul meu fiind pe latura de nou-născuți, urmând cursuri în acest sens.

Prima nuntă nu am să o uit niciodată. Mi s-a părut în momentul respectiv că sunt curajoasă acceptând o astfel de provocare, dar totul a decurs foarte bine și toată lumea a fost mulțumită. În momentul de față nu pot să aleg între cele două (fotografie de studio vs fotografia de nuntă) pentru că sunt atât de diferite și fiecare din ele vine cu noi provocări și mă ajută să mă dezvolt și mai mult ca fotograf.

Echipa de fotografi Vanessa Photography

hai să  ne cunoș ti mai bine pe social media

Săgeată care arată către ceva anume
PreviewRestaurant-2 (2)_edited.jpg

CÂTEVA DINTRE LUCRURILE MELE PREFERATE

cafea șsi ciocolată

zile ploioase

noi destinațtii de explorat

REZONEZI CU NOI?

CUM E SĂ LUCREZI CU NOI

Se spune ca fotografiile sunt singura sursă tangibila de a-ți accesa amintirile din ziua nunții, așa că noi suntem aici pentru voi cu scopul de a vă oferi o experiență memorabilă. Așadar, ne dorim ca atunci când vă uitați la ele să vă amintiți totul cu drag și fiecare emoție frumoasă din acea zi să vă inunde de bucurie sufletele. Tot ce trebuie să faceți este să fiți autentici, să vă bucurați de ziua voastră iar noi vom fi acolo să surprindem zâmbete și bucuria voastră reală.

STILUL NOSTRU

  • Capturăm autenticitatea și emoțiile sincere în fiecare fotografie.

  • Ne străduim să creăm o atmosferă relaxată și plină de bucurie în timpul ședințelor foto.

  • Apreciem lumina naturală și peisajele pitorești, integrându-le în cadre pentru a crea atmosfere calde și pline de farmec în fotografiile noastre.

  • Ne inspirăm din paleta largă a culorilor naturale și vibrante, folosind tonuri calde și luminoase pentru a crea imagini pline de viață și energie.

Fotografie de la o nuntă în care mirii sunt foarte fericiți
bottom of page